vineri, 3 februarie 2012

Doar o poveste...

...care incepe scurt: Niciodata nu e prea tarziu sa inveti o limba straina. E concluzia unui om simplu, Mario, un taximetrist din Sofia. Un exemplu de ambitie, de perseverenta si de iubire. Trecut de varsta adolescentei, cand de obicei ne lasam purtati de valurile iubirii, omul ne-a povestit cu emotie in glas cum s-a decis el sa invete limba engleza - a intalnit o fata de care i-a placut, insa pentru a purta o conversatie trebuia sa stie engleza. Asa ca s-a pus pe treaba, si motivat de dorinta de a conversa cu ea si fata in fata, dupa o lunga perioada in care si-au trimis scrisori.

Aceasta poveste mi-a adus zambetul pe buze si mi-a umplut inima de bucurie si am invatat o lectie. Inca mai exista oameni care stiu ce inseamna iubirea si care cred ca ea este posibila chiar si atunci cand cei doi traiesc si tari diferite si vorbesc alta limba. Pentru mine, gestul lui e o dovada de dragoste adevarata.

Inima nu respecta reguli, pe care uneori incercam sa i le impunem, iar limba sau nationalitatea nu sunt o bariera.


luni, 31 octombrie 2011

Amintiri din Eger

A trecut o lună de la vizita mea în Ungaria și încă mi-e dor de străduțele din Eger, de terasele din centru, de tot ce înseamnă viața în acel orășel din nordul țării vecine.

Pentru început trebuie să spun că nu auzisem prea multe despre Eger. Înainte de plecare citisem că este un oraș istoric, recunoscut pentru băile termale, pentru Castel și pentru cramele de vin.

Odată ajunsă acolo, am aflat că este a treia zonă turistică din Ungaria, lucru care m-a mirat la început. Însă pe parcursul celor 7 zile petrecute în Eger m-am convins de ceea ce îi atrage pe oameni să-și treacă pe listă și acest oraș. Așa că mi-am propus să descopăr cât mai mult din micuțul oraș medieval și cred că am reușit. În continuare voi încerca să vă prezint și vouă lucrurile care mi-au plăcut.

Din Budapesta până în Eger faci aproximativ 2 ore, atât cu trenul cât și cu mașina. Am ajuns seara târziu, dar după cazare nu ne-am abținut și am făcut un tur al orașului. Imi amintesc doar siluetele înalte ale clădirilor, pe care aveam să le analizez apoi în restul zilelelor. E un oraș cochet, iar centrul e o adevărată bijuterie.

Hotelul era aproape de centru așa că era simplu să ajungem în doar câteva minute. Și tot în aceeași zonă este și Minaretul. Îmi propun să urc cele 97 de scări și să admir priveliștea. Hmm... o provocare pe care o accept deși nu prea îmi imaginam ce mă așteaptă. Spațiul era foarte mic, scările în spirală erau lustruite și trebuia să fii foarte atent... întuneric. Mă întrebam, oare ce se întâmplă dacă în același timp coboară cineva...pentru că nu este loc pentru două persoane. Odată ajunsă la capăt mi-am dat seama că a meritat. De sus, Eger pare un labrint, cu multe străduțe și la orice pas clădiri vechi ce dau farmec acestei zone. Ma mișc ușor pe platforma lată de doar 40 de centrimetri, încadrată de un grilaj. Alta dată m-ar fi cuprins teama, însă privesc din nou panorama și uit la ce înălțime sunt. Nici măcar la coborâre nu mă mai gândesc.

Cea mai frumoasă piață din Eger este István Dobó Té, unde se află statuia căpitanului-erou. Foarte aproape este Biserica Minorită, ce te impresionează prin minunatele fresce, în fața cărora stau cateva minute si le admir. Apoi, dacă treci podul peste Râul Eger și traversezi străduțele pietonale, pline cu terase și case în același stil vechi ajungi chiar la poalele Castelului. Construit în secolul al XIII-lea acesta este recunoscut pentru faptul că a ținut piept invaziei turcilor din anul 1552. E fascinant să mergi pe coridoarele înguste și întunecoase, să tresari la orice zgomot și să te sperii de-a dreptul în fața tunului. Pe zidul central sunt gravate numele eroilor acestei cetăți, apoi ajunși din nou în subteran, descoperim rămăşiţele primei catedrale romanice, Sfântul János. Tunelurile lungi au din loc în loc ferestre mici, ce lasă lumina soarelui să pătrundă, iar în capăt se află una dintre camerele Cazematei, ce conține artileria grea și muniția - ghiulele, pe care le puteți încerca.

Curtea interioară este apărată de ziduri înalte. Spațiul este amenajat și poți petrece aici câteva minute pe o bancă, admirându-i pe cei care mânuiesc sabia.

De acolo de sus, poți admira din nou tot orașul. Iese în evidență catedrala, una dintre cele mai mari din Ungaria, cu trei cupole și ănconjurată de sculpturi care îi reprezintă pe Sfinții Ștefan, Petru și Pavel.

După cum spuneam la început, Eger și împrejurimile sale sunt recunscute pentru cultura vinului. Egri Bikaver este cel cunoscut vin roșu unguresc și, potrivit legendei, numele provine de la invazia lui Suleiman Magnificul, când un grup de soldați a servit la Castel mâncăruri delicioase și mult vin. Printre turci se zvonea că în vinul a fost amestecat cu sânge de taur pentru a spori rezistența orașului. Din motive necunoscute, inamicii au renunțat în cele din urmă la luptă.

La fel de cunoscut și delicios este gulașul unguresc și merge servit cu o palincă tare. Aceste mâncăruri tradiționale le poți servi la terasele și restaurantele din centru sau poți merge în Valea Femeilor Frumoase, zonă recunoscută pentru cramele sale.
Și dacă tot suntem la capitolul mâncare, în Eger am încercat Supa de căpșuni. Sună ciudat și deși aș fi servit-o mai degrabă ca pe un desert, este chiar bună și merită să gustați. Eu cu siguranță voi experimenta această rețetă.

În concluzie, eu vă recomand să vizitați Eger. Are multe atracții și vă puteți petrece aici câteva zile de vacanță chiar plăcute.

joi, 20 octombrie 2011

Budapesta într-o zi de octombrie

Nimic nu se compară cu o evadare... chiar și pentru câteva zile, în care uiți de tot și te bucuri de ceea ce te inconjoară, de oamenii în compania cărora te afli.

Un loc pe care l-am văzut de curând și care m-a impresionat este Budapesta. Deși timpul a fost scurt, m-am lăsat cuprinsă de emoția descoperirii fiecărui detaliu al acestui oraș.


Străduțe mici și cochete, clădiri vechi cu o arhitectură impresionantă, poduri ce unesc cele două părți ale orașului - Buda și Pesta, despărțite de Dunăre.

Prima oprire în Budapesta a fost Piața Eroilor, alături de care se află Galeria de Artă și Muzeul de Arte frumoase. În Piață este și Monumentul Mileniului, care îl înfățișează pe Arhanghelul Gavril ce ține în mâini crucea apostolică dublă. Pe două coloane în formă de semicerc sunt puși la un loc eroii maghiari - de la triburile de huni până în zilele noastre. Foarte aproape este Castelul Vajdahunyad, în curtea căruia se află statuia lui Anonimus. Este o zonă foarte animată și în același timp foarte liniștită. Cei mai mulți vin aici să-și petreacă timpul liber, odihnindu-se pe iarbă sau inălțând zmee.

Tot în Pesta se află un obiectiv pe care nu trebuie să-l ratați: Basilica Sfântul Ștefan. Nu ai cum să rămâi indiferent în fața ei. Iar interiorul bisericii este impresionant, peste tot sunt opere de artă – sculpturi, statui, picturi, vitralii sau diverse alte ornamente. Adesea aici au loc concerte la orgă. O poți vedea chiar la intrare. Cea mai de preț comoară a ungurilor este tot aici: mâna Sfântului Ștefan.

Pe malul Dunării tronează clădirea Parlamentului, mai mică decât Casa Poporului de la noi, însă e o frumusețe care te încântă.

Părăsim Pesta și ne îndreptăm către Buda, unde ne așteaptă alte minunății. Am traversat Dunărea pe cel mai mare dintre poduri - Szechenyi Chain Bridge, care iți oferă o priveliște spectaculoasă. Podul se află chiar la poalele dealului pe care se înalță maiestuos Castelul Regal. Deja sunt acaparată de această imagine.

Iar dacă vrei să te bucuri de o panoramă cu adevărat superbă trebuie să urci pe Muntele Cetății. Langă castel este Fântâna lui Matei, care-l înfățișează pe Matei participînd la o vânătoare. Este considerată una dintre cele mai frumoase fântâni din Budapesta. Este un loc ideal pentru plimbări și admirarea panoramei. De aici Budapesta ți se dezvăluie în toată splendoarea. Privirea îmi e furată de peisaj, timpul pare că se oprește... aud doar bătăile inimii și adierea ușoară a vântului ...


Câtă emoție îți poate stârni un oraș.

Nu am reușit să văd atât cât mi-aș fi dorit din Budapesta, dar măcar o parte din obiectivele principale tot le-am bifat.


E octombrie și totuși e cald. Am petrecut o zi superbă în Budapesta.

Știu însă că voi reveni cîndva... poate într-o altă zi de toamnă.

duminică, 9 octombrie 2011

SFÂRŞIT... TRECUT

Am din nou chef să scriu...

Azi m-am plimbat prin parc, am intrat în ritmul frunzelor arămii, purtate de vântul rece de toamnă. Da... e din nou toamnă.
Mi-am amintit de clipele în care nu mai eram eu, de toate încercările de a o lua de la capăt.

Abia acum am reuşit cu adevărat. Am lasat totul în urmă şi merg cu încredere mai departe.

Am avut zile frumoase, acele zile când de dimineaţă până seara târziu eşti fericit. Simplu şi atât de normal.

Simt că totul se aşează şi toate necazurile se fac nevăzute. Da, am reînvăţat să zambesc, să mă bucur de lucruri banale. Ca un copil...

Au fost zile pline de linişte...şi conversaţii care m-au umplut de veselie, de frumos, de energie.

Toti cei din jurul meu m-au ajutat, poate fără să vrea, fără să-şi dea seama. Oameni atât de asemănători mie. Si mă intreb cum este posibil ca gândurile, întâmplările pot să semene... Cum? Sau mai bine spus... de ce?

Ne trecem prin viaţă unii altora şi ne schimbăm unii pe alţii. Cred că asta e tot ce contează pană la urmă. Mai ales când schimbarea e una in bine.

Contează atât de mult un pas. Orice pas pe care îl faci, o miscare, oricât de mică.

Linkin Park - In The End

Asculta mai multe audio rock

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Hai hui prin Istanbul


O hartă, energie pentru a merge pe jos pe străduțele întortocheate și dorința de a descoperi locuri noi.

Acestea sunt cele 3 lucruri de care ai nevoie pentru a cunoaște Istanbul, un oraș care te fascinează de fiecare dată când îl vezi.

M-am întors de curând din Turcia, unde am avut posibilitatea să explorez Istanbulul. Deși a fost a doua oară cînd vizitam acest oraș, am trăit această experiență diferit. Am avut ocazia să gust din nou din bunătățile tradiționale – kebab și turkish delight sau numeroase tipuri de patiserie delicioase. Am văzut oameni care te întâmpină cu toată căldura și te invită să servești masa la ei în restaurant. Am fost copleșită de traficul nebun și de râurile galbele de taxiuri.

Moscheile, au fost din nou punctul de atracție. Aici Monscheea Albastră, cu măreția ei, în apropiere renumita Hagia Sofia. De peste tot răsuna chemarea la rugăciune. Cred că acesta este lucrul care mi-a lipsit cel mai mult la întoarcerea acasă. E impresionant să vezi cum oamenii își întrerup orice activitate, își așează covorașul pe stradă sau intră în moschee și preț de câteva minute se lasă purtați spre o altă lume.

La loc de cinste stă peste tot fotografia lui Ataturk, personaj idolatrizat de turci. Steaguri în vânt... sunt peste tot.

Iar ceaiul de la ora cinci, în Turcia îl servești la orice oră.

Am lăsat în urmă partea veche a Istanbului și m-am îndreptat spre Taksim, zona comercială, unde forfota e și mai mare. Însă nu a fost același sentiment.

Pentru mine Istanbul înseamnă zidurile Constantinopolului, ruine romane, moschei vechi sau mai noi, străzi mici, care te duc la mare... acea mare albastră străbătută de vapoare, acea mare în care pescarii își întind undițele și apoi îți gătesc peștele prins, turci insistenți să le calci pragul restaurantului, baclava și bere Efes.


marți, 12 aprilie 2011

YOU ARE MY FRIENDS

,,Friends are family you choose for yourself"

I am writing this post in english because I wish MY FRIENDS will read it someday and remember me. First, I want to say Thank you for all the good moments lived together in Bolu.

I came back from Turkey just a couple of days ago. Although this was already my 2nd time, it was quite different. And I’ll tell you why.

I have admired such exotic things for me, as Kebab, Turkish delight, kumpir, simit, numerous kinds of delicious pastry, nazar boncugus, crazy traffic with yellow rivers of taxis and other wonderful things.

I was fortunate to meet many beautiful people. In their company I always smiled and feel energized.

I have a lot of memories from Turkey.

There I found myself.

I was surrounded by such a bliss, and light.

And smiles, and truth and hope and empathy.

I have had lived for just a few days in Bolu.

The place where I have had so many dreams.

Of joy and gratitude and happiness.

Now I remember the greatest moments

To strengthen my thoughts of all these friends

That I have met and see and feel, again

I returned another Flory. More confident, more optimistic, with some dear friends richer

Tribute to my new friends from: Turkey, Italy, Hungary and Bulgaria.

Thank you for this great experience.

Çok teşekkür ederim!

Grazie mille!

Köszönöm!

благодаря



Jason Mraz - Song for a friend

Asculta mai multe audio diverse

marți, 1 martie 2011

E primăvară iar...


E 1 Martie. Oficial azi începe primăvara.

Deși nu e o zi călduroasă, cu soare e totuși o zi frumoasa. În dimineața asta în drum spre birou mă gândeam ce bine ar fi ca lumea să fie mereu ca azi, să zâmbească mai des, să fie mai veselă.
Eu am lăsat primăvara să-mi intre în suflet, să-mi aducă bucurie. Am împletit un șnur în care am pus și bune și rele, toate fac parte din viața mea. În față am un ghiocel, acea floare sensibilă, firavă. Mă uit la el și mă minunez cum poate ,,lupta" cu stratul de zăpadă. El nu se teme de frigul din zori sau de vânt. În fiecare primăvară învăț de la ghiocel să înfrunt furtunile ce vor veni, să țin capul sus.

E primăvară iar și-n sufletul meu!

O primăvară frumoasă și vouă, celor care citiți acest blog. Și nu uitați ca azi să dăruiți, chiar și un zâmbet...sau o floare!

vineri, 18 februarie 2011

Revenire

Deși a trecut mult timp de când nu am mai postat, asta nu înseamnă că am renunțat la acest blog. A fost o perioada în care am trecut prin mai multe schimbări, însă voi reveni cu subiecte noi....
Pe curand!!!

vineri, 12 noiembrie 2010

Ultima scrisoare...

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Ultima Scrisoare recitata de Florian Pitis

vineri, 1 octombrie 2010

De ziua mea…


Veselă, nostalgică, emoţionată. E la fel în fiecare an… de ziua mea. M-am trezit mai devreme ca de obicei, hotărâtă să nu las nici o clipă a acestei zile fără să mă bucur de ea.

Da, azi e ziua mea. Împlinesc 17 ani :) Ba nu. Parcă era ceva mai mult. 20 ? Hm..ca la 20 de ani fără griji şi fără bani… :)) Aş mai vrea eu. Dar totuşi, azi împlinesc 24 de ani.

Aşa că azi vreau să zâmbesc, să mă distrez şi să strălucesc. E ziua in care mă simt de-a dreptul specială pentru că e ZIUA MEA, la început de octombrie.

Şi cum toate dorinţele se împlinesc o să mă arunc şi eu în lumea viselor şi o să-mi doresc să fiu sănătoasă, să iubesc şi să fiu iubită, să am inspiraţie să scriu în continuare pe blog şi să realizez tot ce mi-am propus.

În rest, aştept ca prietenii să mă surptindă plăcut, cu urările şi gândurile lor bune, dar mai ales, cu prezenţa lor !!! Avem un week-end întreg la dispoziţie să petrecem cum se cuvine, ca la 24 de ani :)

joi, 23 septembrie 2010

Eu şi toamna

Iubesc toamna. Am iubit-o dintodeauna…chiar dacă plouă, chiar dacă sunt şi zile mohorâte, ce aduc momente de melancolie. Printre ele mai iese şi soarele.

Toamna are ceva special. Poate pentru că m-am născut într-o zi de octombrie, adică de toamnă. Sau pentru că îmi aminteşte de clipe frumoase trăite până acum. Nu pot uita primele zile de şcoală şi mai târziu de facultate, cu toate emoţiile reîntâlnirii cu colegii şi profesorii. Apoi, primul meu loc de muncă şi toate provocările lui şi bucuriile pe care le-am avut acolo … Toamna aduce cu ea ceva neaşteptat, aşa cum mie mi-a adus marea iubire.

Îmi dau seama că în ultimii ani, acest anotimp a reprezentat pentru mine un nou început. De aceea acum pot spune că nici o toamnă nu trece fără să lase ceva în urmă. Eu păstrez în suflet amintiri care îmi aduc zâmbete şi despre care aş vorbi ore în şir.
Acum e toamnă iar… e o altă toamnă frumoasă, cu toate culorile şi nuanţele de arămiu, galben, portocaliu…
Afară plouă. Mi-am lipit faţa de geam şi privesc…Ascult Tudor Ghoerghe, melodia de mai jos. ,,Plângi toamnă dragă, că şi eu plâng. Sunt lacrimi care dor, sunt clipe ce nu se sting nicicând. Sunt clipe de toamnă ce nu se mai întorc… ‘’ Şi da, niciodată (nu e ca) toamna.

Tudor Gheorghe - Niciodata toamna... (Tudor Arghezi)
Asculta mai multe audio diverse

duminică, 29 august 2010

Să nu ne grăbim în a da verdicte


Un bătrân înţelept, tăietor de lemne, trăia la graniţa cu Mongolia. Într-o zi, calul său preferat, o frumoasă iapă albă, sări gardul şi trecuse în mâinile duşmanului. Prietenii au venit să-l consoleze:
- Ne pare rău de calul tău... ce veste rea.
Bătrânul le spuse:
- De unde ştiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.
După o săptămână, în timp ce omul privea pe fereastră, a văzut că iapa sa, se întoarce alături de un armăsar alb. Prietenii îi erau entuziasmaţi de astă dată:
- Ce cal frumos, ce veste bună!
Răspunsul bătrânului i-a şocat iarăşi:
- De unde ştiţi că e o veste bună?! S-ar putea să fie o veste rea.
A doua zi, singurul copil pe care-l avea, a încălecat frumosul armăsar. Acesta l-a aruncat jos, a căzut şi şi-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii săi. Plini de compasiune i-au spus:
- Ne pare tare rău, ce veste rea.
Bătrânul, întru înţelepciunea lui, zise iarăşi:
- De unde ştiţi că e o veste rea?! S-ar putea să fie o veste bună.
La o lună după acest eveniment a izbucnit războiul dintre China şi Mongolia. Armata chineză şi-a trimis oamenii să îi înroleze obligatoriu pe tineri. Toţi tinerii din zonă au murit, în afară de băiatul tăietorului de lemne care nu mersese la război din cauza piciorului rupt.
Atunci, bătrânul zise prietenilor săi:
- Vedeţi, lucrurile pe care voi le-aţi considerat bune au fost, de fapt, rele, iar lucrurile care părusera rele au fost bune.

Text preluat de pe site-ul http://www.crestinortodox.ro/


Să nu ne pripim niciodată în a da verdicte. Să nu desconsiderăm încercările din viaţa noastră. Cu siguranţă toţi suntem tentaţi să judecăm, fie oameni, fie situaţii înainte de a cunoaşte exact circumstanţele. Alţii dau verdicte doar dim plăcerea de a-şi spune părerea. Totuşi, oamenii sunt supuşi greşelii, iar această tendinţă reprezintă totodată un mod de învăţare.
Prin urmare este bine să punem în balanţă lucrurile şi să vedem dacă într-adevăr sunt bune sau rele pentru noi sau pentru cei din jurul nostru şi abia apoi să dăm verdictul.

sâmbătă, 31 iulie 2010

Să "Salvăm Argeşul Nostru"


M-am bucurat mult zilele astea când am aflat de iniţiativa suporterilor FC Argeş de a încerca să salveze echipa de la desfiinţare. Cum iubesc fotbalul şi ani de-a rândul am mers pe stadion şi am susţinut această echipă nu puteam să trec peste acest eveniment.

6 august este o dată importantă pentru toţi iubitorii fotbalului din Argeş. În urmă cu 57 de ani era înfiinţată echipa FC Argeş. Beneficiind de geniul lui Nicolae Dobrin şi de o mare dorinţă a jucătorilor de a câştiga, FC Argeş a ajuns printre cele mai îndrăgite echipe ele ţării. După două titluri şi numeroase meciuri mari în competiţii internaţionale, echipa din Trivale a ajuns la un pas de desfiinţare.

Pentru salvarea clubului, suporterii vor organiza pe 6 august 2010 un miting, prin care cer ca actualii patroni să-şi vândă acţiunile echipei.
Ştim cu toţii că fără spectatori fotbalul nu are farmec. Ei sunt cei care îşi susţin favoriţii atunci când au nevoie, fiindu-le alături atât la victorii cât şi la insuccese. Adevăraţii suporteri ,,alb-violeţi’’ doresc să urce în continuare sâmbăta în Trivale să strige ,,Hai FC Argeş !’’
Dacă şi tu iubeşti echipa FC Argeş, implică-te. Participă la miting !

vineri, 30 iulie 2010

Călătorie în timp

"Nu există o corabie rapidă ca o carte / pentru a ne duce în ţinuturi îndepărtate / nici cai ca o pagină / de poezie care se cabrează". Emily Dickinson

Nu vă gândiţi că am inventat o maşinărie cu care să ne teleportăm în alte timpuri. Soluţia pe care am găsit-o este mult mai simplă şi totodată accesibilă : călătoria prin lectură.

Cărţile, prin poveştile pe care ni le spun ne dau posibilitatea să cunoaştem lumi cu tradiţii şi culturi diferite faţă de cele ale noastre, locuri în care visăm să ajungem sau oameni în postura cărora ne-am dori să fim. Astfel, fiecare carte, fiecare roman sau poezie reprezintă un ,,ghid’’ spre o lume imaginară. Nu e ca şi când am vedea barca de pe lacul din faţa noastră sau ca şi cum am participa efectiv la un festival, dar citind pătrundem în interiorul realităţii respective, înţelegem acţiunea, vedem imagini, simţim sentimente diferite pe care cuvintele le trezesc în fiecare din noi. Citind parcurgem un drum, facem o călătorie pe parcursul căreia punctul de vedere se schimbă în funcţie de derularea evenimentelor.


În ultimul timp am trecut prin păduri sălbatice, luând parte la întâmplările neaşteptate şi pline de suspans ale ,,ultimului mohican’’. Apoi m-am îmbarcat pe corabia piraţilor, pornind în marea aventură spre ,,Insula comorii’’. Lăsând deoparte peripeţiile am ajuns printre regi, marchize şi domniţe la fastuasele baluri franceze din secolul XIX.
Citind, mă las captivată de minunăţiile pe care le descopăr şi simt cum evadez din realitatea cotidiană, ajungând în alte timpuri, luând parte la acţiune.

Însă în această eră a Internetului şi tehnologiei, puţini sunt cei care mai preferă această modalitate de petrecere a timpului liber. Cu un simplu click vezi imagini din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi citeşti despre evenimentele şi obiceiurile din trecut.
Alţii preferă filmele. Am întâlnit tot mai des fraza : ,,Am văzut filmul. De ce să mai pierd timpul citind cartea ?’’ Diferenţa constă în faptul că un film îl uiţi mult mai repede şi în plus nu-ţi stârneşte aceeaşi emoţie. Pe când cărţile sunt nemuritoare. E frumos să citeşti o carte, să o pipăi, să revii asupra unui capitol care te-a impresionat.

Nimic nu se compară cu bucuria lecturii şi cu descoperirea unor modele în personajele cu care ajungem să ne identificăm.
În final, fiecare lectură este o călătorie, o experienţă personală şi unică până la urmă, dacă ţinem cont de faptul că fiecare vede altfel lucrurile.

sâmbătă, 17 iulie 2010

ANDRÉ RIEU sau o altfel de muzică simfonică

Vara asta am descoperit un mare artist – ANDRE RIEU. Muzica lui îţi încântă toate simţurile, iar atmosfera de la impresionantele sale concerte este fascinantă. Am ales doar unul dintre momentele sale pentru a vă delecta şi voi. În viitor voi reveni şi cu alte melodii ale lui Rieu pentru că vreau să-l ,,promovez’’ şi să devină şi pentru voi un prilej de relaxare.