joi, 25 octombrie 2012

Un autograf si un zambet

De-a lungul anilor in care am mers la stadion am adunat in colectia mea, alaturi de multe amintiri frumoase , tricouri, poze si diverse alte materiale care imi sunt dragi.


Insa de departe cel mai pretios este autograful marelui Dobrin. L-am iubit, l-am respectat , iar atunci cand am vazut primele imagini din meciurile lui memorabile si am ascultat povestile celor care au avut sansa sa-l aplaude din tribuna mi-am dat seama ca fotbalul pe care eu il traiam era lipsit de geniu. 


El e cel care a adus cele mai mari satisfactii la FC Arges , echipa careia i-a dedicat toata magia, toata viata lui.  Secretul? Dobrin juca fotbal din placere, indiferent de adversar.


Am avut privilegiul sa stau de vorba cu el si sa-i cer un autograf pe care l-am primit cu drag, insotit de un zambet. Era zambetul unui om mandru ca un copil, care sigur nu l-a vazut jucand, il roaga sa semneze pe o pagina de caiet unde erau doua poze, care surprindeau doua ipostaze diferite din viata lui: una in echipamentul echipei pitestene chiar din ziua cand a cucerit primul titlu  si o alta in calitate de director tehnic, in costum, unde parea ca nu se simte chiar in largul sau. Citeam in ochii lui dorul de minge, de dribling, de gol si de aplauzele galeriei. Anii trecusera si peste el si parca realiza acest lucru privind cele doua imagini.

Maine se implinesc 5 ani de cand Printul din Trivale nu mai este printre noi, insa oamenii continua sa-l iubeasca la fel de mult. 

Pentru ca Dobrin e un nume, un fotbalist, dar mai presus de toate un om care nu poate fi uitat.


luni, 22 octombrie 2012

Rămas bun, Dragoş

Sunt moment în care cuvintele sunt de prisos şi oricum mult prea greu de găsit, iar despărţirea e şi mai grea atunci cand ştii că ea e definitivă.

Rămas bun, Dragoş... vei face mereu parte din echipa noastră. De la tine am învăţat să-mi urmez pasiunile, să lupt pentru ceea ce-mi place şi îmi doresc cu adevărat. Pentru asta îţi spun ,,Mulţumesc", chiar dacă prea taziu :(


joi, 18 octombrie 2012

Emotii...de suporter

Sunt mai bine de 12 ai de cand merg pe stadion. De necrezut pentru unii, dar fotbalul a fost dintotdeauna marea mea pasiune.

Din fericire ea nu s-a sfarsit odata cu retrogradarea echipei mele preferate - FC Arges si cu lipsa de interes a oamenilor din Pitesti pentru ce se intampla acum la club.
 
Uitasem cum e sa ai emotii la un meci, sa simti ca iti sare inima din piept la orice atac al adversarilor, sa te bucuri la golul favoritilor, sa suferi la fiecare ratare. Am redescoperit toate aceste trairi marti seara, pe National Arena, la meciul Romania - Olanda. 

Ca un suporter optimist am plecat spre stadion cu gandul la victorie, desi adversar era Olanda,  cu Van Persie, Van der Vaart si alti jucatorii cunoscuti. Ajung in tribuna, imi ocup locul si imi zic in gand ,,Hai Romania!".  Cu fiecare minut numarul fanilor crestea... pana la 53.000. Ma bucur ca am fost printre ei si mandra sa vad in peluza nord si un grup de suporteri pitesteni, care m-a facut sa ma simt ca acasa, la meciurile cand sustieam FC Arges. Pentru ca spiritul fotbalului argesean nu poate muri - dovada chipul lui Dobrin de pe steagul tricolor. 

 O mare de steaguri tricolore, un cor de oameni care canta ,,Desteapta-te romane!" Greu de descris sentimentul. Prea profund sa poti spune ceva.

Apoi incepe meciul si pulsul creste. 1 - 0... 2 - 0 pentru adversari. Fiecare atac al olandezilor era insotit de fluieraturi asurzitoare si strigatul de lupta al romanilor: ,,Pe ei pe mama lor". Gol Marica si speram  din nou. Observ ca am ramas la fel de optimista. Imi spun ca mai e pana in minutul 90. Inca avem sanse. 

Insa scorul final 4-1 m-a dezamagit. Dupa victoria de la Istanbul, care ne-a dat aripi, am revenit pe pamant. E nevoie de multa ambitie si de jucatori care sa-si doreasca sa-si depaseasca conditia. Vrem in Brazilia!

Eu voi reveni cu siguranta cu drag si multa incredere si la urmatoarele meciuri. Poate voi avea mai multe motive de bucurie, nu doar emotii...de suporter intr- o seara de toamna.

Iar pentru cei care ma intreaba de ce merg pe stadion, raspunsul e simplu: ,,Pentru ca simt ca traiesc". 

luni, 15 octombrie 2012

Autocaracterizare...

Nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre mine si sa-mi fac autocaracterizari. Insa daca trebuie, trebuie :) Simtul meu critic imi da mari batai de cap. Cei care ma cunoscu stiu cum sunt de fapt. Tacuta atunci cînd se duc discutii aprinse, pentru a-mi face propriile concluzii,  ordonata indiferent de situatie,  punctuala indiferent de caz. 

M-au fascinat întotdeauna provocarile. Sunt intr-o continua schimbare, din pasiune si datorita setei de cunoastere. Am incercat prin tot ce am facut sa-mi urmez pasiunile: sportul, scrisul si calatoriile.
ma pot considera norocoasa deoarece in activitatea mea la Activ Tours am ocazia sa le imbin si sa le completez cu entuziasmul care ma caracterizeaza.

Muzica celor de la Coldplay ma inspira in tot ceea ce fac.Vad in fiecare zi o noua provocare si mă ghidez după motto-urile “NEVER GIVE UP" si ,,IF YOU NEVER TRY YOU'LL NEVER KNOW".

Cu siguranta, cea mai mare satisfactie este sa-mi vad pe clientii multumiti si fericiti ca au avut ocazia sa se bucure din tribuna de victoria echipei pe care o sustin sau sa fredoneze alaturi de idolii lor melodiile preferate.

3 cuvinte care ma caracterizeaza: AMBITIA, RABDAREA SI OPTIMISMUL.



luni, 24 septembrie 2012

Un concert DIVIN marca IL DIVO

Il Divo – îi ascult de aproape 2 ani. Când a venit prima cerere de la unul din clienții mei pentru un concert Il Divo recunosc, nu auzisem nimic despre ei. Apoi am început să caut informații și să ascult muzica lor, să le înțeleg stilul. Anul acesta și-au anunțat turneul european și am fost bucuroasă să văd că au inclus și România pe listă. Am urmărit zeci de concerte pe youtube și mi-a placut atmosfera pe care o creează, dar nu mi-aș fi imaginat ce trăiri pot stârni.


Până aseară. Am rămas plăcut impresionată de prestația celor patru artișticantărețul francez de muzică pop Sébastien Izambard, baritonul spaniol David Marin, tenorul american David Miller și tenorul elvețian Urs Bühler.
 
Eleganți și carismatici. Așa s-au prezentat aseară pe scena din Piața Consituției, într-un decor superb, în fața clădirii Parlamentului, care nu a trecut neobservată de Sebastian, care părea cel mai documentat cu privire la țara noastră. A fost de altfel singurul care a încercat să interacționeze cu publicul în limba română.


Piesele pe tonuri înalte, versurile emoționante și vocile celor patru au reprezentat momente unice, care cu greu pot fi descrise în cuvinte – poate e mai simplu să vă spun că mi s-a făcut pielea de găină, lucru pe care nici un alt concert la care am fost până acum nu m-a facut să-l simt.I-am aplaudat în picioare minute în șir. 




Cel mai frumos moment al serii: Dov'è l'amore – contopirea celor patru voci a fost superbă, aproape copleșitoare. Sensibilitatea vocii lui Urs și forța lui Carlos au creat o piesă cu adevărat frumoasă, minunat cântată. De asemenea, un punct culminant, aplaudatde cei prezenți a fost Don't cry for me Argentina, interpretată în stilul Il Divo. Și, să ne amintim de Leonard Cohen, care concertase pe aceeași scenă cu o seară înainte, am auzit Hallelujah
O performanță foarte mișcătoare au avut și când au interpretat în limba spaniolă Unbreak my heart (Regresa a mi) a lui Toni Braxton.


Pentru mine cele mai emoționante piese au fost cele cântate în italiană – Melancolia, Adagio, Senza Parole sau Nella fantasia dar și Everytime I look at you – o melodie de dragoste care nu te poate lăsa indiferent.


Cu siguranță voi merge și la alte concerte IL Divo atunci când voi avea ocazia. Sebastian, Urs, David și Carlos, prin vocile și prin prezența lor m-au făcut să simt altfel muzica, mi-au dat forță. 


Concluzia: numele IL Divo li se potrivesțe perfect celor patru – în italiană: Intepret divin. Iar după cele două ore de magie mulți oameni au plecat fericiți acasă. Printre ei am fost și eu. 

 


vineri, 3 februarie 2012

Doar o poveste...

...care incepe scurt: Niciodata nu e prea tarziu sa inveti o limba straina. E concluzia unui om simplu, Mario, un taximetrist din Sofia. Un exemplu de ambitie, de perseverenta si de iubire. Trecut de varsta adolescentei, cand de obicei ne lasam purtati de valurile iubirii, omul ne-a povestit cu emotie in glas cum s-a decis el sa invete limba engleza - a intalnit o fata de care i-a placut, insa pentru a purta o conversatie trebuia sa stie engleza. Asa ca s-a pus pe treaba, si motivat de dorinta de a conversa cu ea si fata in fata, dupa o lunga perioada in care si-au trimis scrisori.

Aceasta poveste mi-a adus zambetul pe buze si mi-a umplut inima de bucurie si am invatat o lectie. Inca mai exista oameni care stiu ce inseamna iubirea si care cred ca ea este posibila chiar si atunci cand cei doi traiesc si tari diferite si vorbesc alta limba. Pentru mine, gestul lui e o dovada de dragoste adevarata.

Inima nu respecta reguli, pe care uneori incercam sa i le impunem, iar limba sau nationalitatea nu sunt o bariera.