sâmbătă, 31 iulie 2010

Să "Salvăm Argeşul Nostru"


M-am bucurat mult zilele astea când am aflat de iniţiativa suporterilor FC Argeş de a încerca să salveze echipa de la desfiinţare. Cum iubesc fotbalul şi ani de-a rândul am mers pe stadion şi am susţinut această echipă nu puteam să trec peste acest eveniment.

6 august este o dată importantă pentru toţi iubitorii fotbalului din Argeş. În urmă cu 57 de ani era înfiinţată echipa FC Argeş. Beneficiind de geniul lui Nicolae Dobrin şi de o mare dorinţă a jucătorilor de a câştiga, FC Argeş a ajuns printre cele mai îndrăgite echipe ele ţării. După două titluri şi numeroase meciuri mari în competiţii internaţionale, echipa din Trivale a ajuns la un pas de desfiinţare.

Pentru salvarea clubului, suporterii vor organiza pe 6 august 2010 un miting, prin care cer ca actualii patroni să-şi vândă acţiunile echipei.
Ştim cu toţii că fără spectatori fotbalul nu are farmec. Ei sunt cei care îşi susţin favoriţii atunci când au nevoie, fiindu-le alături atât la victorii cât şi la insuccese. Adevăraţii suporteri ,,alb-violeţi’’ doresc să urce în continuare sâmbăta în Trivale să strige ,,Hai FC Argeş !’’
Dacă şi tu iubeşti echipa FC Argeş, implică-te. Participă la miting !

vineri, 30 iulie 2010

Călătorie în timp

"Nu există o corabie rapidă ca o carte / pentru a ne duce în ţinuturi îndepărtate / nici cai ca o pagină / de poezie care se cabrează". Emily Dickinson

Nu vă gândiţi că am inventat o maşinărie cu care să ne teleportăm în alte timpuri. Soluţia pe care am găsit-o este mult mai simplă şi totodată accesibilă : călătoria prin lectură.

Cărţile, prin poveştile pe care ni le spun ne dau posibilitatea să cunoaştem lumi cu tradiţii şi culturi diferite faţă de cele ale noastre, locuri în care visăm să ajungem sau oameni în postura cărora ne-am dori să fim. Astfel, fiecare carte, fiecare roman sau poezie reprezintă un ,,ghid’’ spre o lume imaginară. Nu e ca şi când am vedea barca de pe lacul din faţa noastră sau ca şi cum am participa efectiv la un festival, dar citind pătrundem în interiorul realităţii respective, înţelegem acţiunea, vedem imagini, simţim sentimente diferite pe care cuvintele le trezesc în fiecare din noi. Citind parcurgem un drum, facem o călătorie pe parcursul căreia punctul de vedere se schimbă în funcţie de derularea evenimentelor.


În ultimul timp am trecut prin păduri sălbatice, luând parte la întâmplările neaşteptate şi pline de suspans ale ,,ultimului mohican’’. Apoi m-am îmbarcat pe corabia piraţilor, pornind în marea aventură spre ,,Insula comorii’’. Lăsând deoparte peripeţiile am ajuns printre regi, marchize şi domniţe la fastuasele baluri franceze din secolul XIX.
Citind, mă las captivată de minunăţiile pe care le descopăr şi simt cum evadez din realitatea cotidiană, ajungând în alte timpuri, luând parte la acţiune.

Însă în această eră a Internetului şi tehnologiei, puţini sunt cei care mai preferă această modalitate de petrecere a timpului liber. Cu un simplu click vezi imagini din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi citeşti despre evenimentele şi obiceiurile din trecut.
Alţii preferă filmele. Am întâlnit tot mai des fraza : ,,Am văzut filmul. De ce să mai pierd timpul citind cartea ?’’ Diferenţa constă în faptul că un film îl uiţi mult mai repede şi în plus nu-ţi stârneşte aceeaşi emoţie. Pe când cărţile sunt nemuritoare. E frumos să citeşti o carte, să o pipăi, să revii asupra unui capitol care te-a impresionat.

Nimic nu se compară cu bucuria lecturii şi cu descoperirea unor modele în personajele cu care ajungem să ne identificăm.
În final, fiecare lectură este o călătorie, o experienţă personală şi unică până la urmă, dacă ţinem cont de faptul că fiecare vede altfel lucrurile.

sâmbătă, 17 iulie 2010

ANDRÉ RIEU sau o altfel de muzică simfonică

Vara asta am descoperit un mare artist – ANDRE RIEU. Muzica lui îţi încântă toate simţurile, iar atmosfera de la impresionantele sale concerte este fascinantă. Am ales doar unul dintre momentele sale pentru a vă delecta şi voi. În viitor voi reveni şi cu alte melodii ale lui Rieu pentru că vreau să-l ,,promovez’’ şi să devină şi pentru voi un prilej de relaxare.

Noroc


Zilele astea am retrăit clipe din copilărie, când mergeam în grădina bunicii să caut… trifoi cu patru foi. 4 foi = 4 dorinţe.

Acum îmi pare amuzant că aşteptam minuni de la un fir de iarbă, până la urmă. Dar îmi dau seama de faptul că acea grădină seamănă cu viaţa noastră. Toţi ajungem, la un moment dat să ne căutăm trifoiul cu patru foi, adică norocul, fie pe plan profesional, fie personal. Sunt oameni care au mai mult noroc la bani, alţii au noroc în dragoste şi găsesc persoana potrivită. Ideal ar fi să găsim câte puţin din toate.

De cele mai multe ori, norocul e în faţa noastră, dar îl evităm sau mai rău, îi dăm cu piciorul când vine pentru că suntem orbiţi de alte lucruri. Încercând să gândesc pozitiv, îmi spun că poate se cumulează undeva şi la un moment dat o să avem o explozie de noroc în viaţă.

Se spune că perseverenţa şi munca atrag norocul. Iar de aici putem trage o singură concluzie : norocul şi-l face omul cu mâna lui! Şanse pot apărea la fiecare pas. Trebuie doar să fim pregătiţi să profităm de ele. Pentru că un om pregătit are mai multe oportunităţi de a reuşi în viaţă, decât unul care doar îşi aşteaptă norocul, dar nu face nimic pentru a-l atrage.

Iar când norocul ne ocoleşte, înseamnă că nu-l merităm

luni, 12 iulie 2010

Celui mai bun prieten,


În călătoria noastră prin viaţă interacţionăm cu oameni diferiţi şi de la fiecare învăţăm câte ceva, chiar dacă uneori îi rănim sau suntem răniţi fără voie.
Am întâlnit multi oameni cu care am purtat discuţii pe anumite teme şi care m-au făcut să conştientizez că nu trec degeaba prin lumea asta, că am rolul meu... M-am simţit însă de multe ori singură, deşi eram înconjurată de mulţi, care ,,mă cunoşteau’’, dar nu reauşeau să mă înţeleagă.
Sunt cei pe care i-am considerat prieteni, dar care s-au îndepărtat ca şi cum n-ar fi fost. În schimb, mi-au fost alături oameni la care m-aş fi aşteptat mai puţin. Acum am învăţat să cern oamenii care vreau să-mi rămână aproape şi pot face o distincţie între cei care merită sau nu.
Dintre toţi, e un PRIETEN căruia aş avea să-i spun atâtea, dar nu ştiu dacă aş putea exprima ceea ce îmi doresc. Pentru că TU mi-ai pus pe chip un zâmbet şi m-ai făcut să redescopăr frumuseţea şi farmecul vieţii în lucrurile mărunte : o plimbare în parc, un cântec, o privire, ...
În toată această perioadă mi-ai dat încredere şi m-ai ambiţionat să scot la iveală tot ce e bun în mine. M-ai convins să cred că pot şi mai ales că merit ! The show must go on, chiar dacă nu e uşor întotdeauna.
Pentru toate astea, îţi mulţumesc, prieten drag !!!

p.s. Mai am multe de învăţat de la tine, iar primul lucru pe listă: să merg cu bicicleta :) Aşa că o să te ţin aproape pentru mult timp de acum înainte…

duminică, 11 iulie 2010

Pentru suflet...


Viaţa e frumoasa, oricum ar fi, ea, uşoară sau grea. E mult prea scurtă să ne lăsăm doborâţi de greutăţi şi neajunsuri. Dar cu toate acestea sunt întâmplări care ne trântesc la pământ şi ne trezesc la realitate. Atunci renunţăm la dorinţe, la vise şi pasiuni, cărora le iau locul neîncrederea, dezamăgirea, întrebările. Ce facem în asemenea situaţii ? Păi avem două alternative. Fie apelăm la prieteni, în cazul în care îi avem, pentru că acestea sunt momentele în care vedem cu adevărat cine ne este PRIETEN, fie ne căutăm refugiul în locuri care ne liniştesc.
De curând am petrecut un sfârşit de săptămână la Mănăstirea Slănic, într-un loc retras, departe de toată agitaţia şi zgomotul oraşului. N-am găsit nicăieri atâta odihnă sufletească şi linişte ca acolo. Cele câteva ore în care am stat în cămăruţa cu paturi înalte de lemn mi-au amintit de zilele frumoase şi lipsite de griji ale copilăriei când mergeam în vacanţă la ţară, la bunici.
Soarele a apus curând, învăluit în linişte. Am ieşit în curte şi m-am aşezat pe o bancă. Liniştea era străbătută doar de cântecul greierilor sau de adierea timidă a vântului. Rând pe rând, monahii au ieşit din chilii şi s-au îndreptat spre biserică. Sunetul clopotelor anunţa miezul nopţii şi totodată începerea slujbei. Acesta a fost punctul culminant : slujba de noapte, ţinută în biserica luminată doar de lumânări. Glasurile frumoase ale Părinţilor şi rugăciunile murmurate mi-au ajuns până în cel mai adânc colţişor de suflet. Am simţit emoţie şi mai presus de toate am simţit că Dumnezeu mă ascultă şi îmi îndrumă paşii spre mai bine. După cele două zile petrecute la Slănic am găsit răspunsurile pe care le căutam şi mi-am recăpătat dorinţa şi puterea de a merge mai departe. M-am întors mai optimistă, mai plină de viaţă şi cu cele mai bune gânduri. Pentru mine e un loc de suflet şi pentru suflet, pe care vi-l recomand cu plăcere.




Început

M-au fascinat întotdeauna începuturile. Poate pentru că mă atrage necunoscutul şi ador ideea fluturilor care se joacă în stomac.
Prima zi de liceu, prima întâlnire, prima emisiune radio în direct, primul zbor cu avionul... Sunt lucruri mărunte sau dimpotrivă, lucruri importante pe care le facem la un moment dat în viaţă şi pe care ni le amintim mereu cu plăcere. Sunt acele trepte ale vieţii pe care toţi le parcurgem, fie că le urcăm şi ne mândrim cu rezultatele obţinute, fie ne lovim cu capul de tavan şi învăţăm din greşelile pe care le-am făcut. Atunci ştim să alegem ce ni se potriveşte şi ce ne face bine. Eu de exemplu, am terminat facultatea de Jurnalism şi am avut câteva experienţe în presă. Pe lângă bucuria de a-mi vedea numele a doua zi în ziar, de a sta de vorbă cu oamenii, de a prezenta o emisiune de sport, aşa cum am visat mereu, au existat şi nemulţumiri şi dezamăgiri.
Nu-mi place să mă dau bătută uşor, dar am simţit că nu e locul meu acolo, aşa că am decis să renunţ şi să aleg altceva... mai bun pentru mine. Dar am păstrat ceva – plăcerea de a scrie. Datorita ei şi datorită dorinţei de a-mi exprima opiniile, de a interacţiona cu oamenii, chiar şi online, am creat acest blog, ,,Călătorie prin viaţă’’. Până la urmă, viaţa e o călătorie pe un drum şi spre o destinaţie necunoscută, iar noi, oamenii, nişte trecători.