duminică, 11 iulie 2010

Început

M-au fascinat întotdeauna începuturile. Poate pentru că mă atrage necunoscutul şi ador ideea fluturilor care se joacă în stomac.
Prima zi de liceu, prima întâlnire, prima emisiune radio în direct, primul zbor cu avionul... Sunt lucruri mărunte sau dimpotrivă, lucruri importante pe care le facem la un moment dat în viaţă şi pe care ni le amintim mereu cu plăcere. Sunt acele trepte ale vieţii pe care toţi le parcurgem, fie că le urcăm şi ne mândrim cu rezultatele obţinute, fie ne lovim cu capul de tavan şi învăţăm din greşelile pe care le-am făcut. Atunci ştim să alegem ce ni se potriveşte şi ce ne face bine. Eu de exemplu, am terminat facultatea de Jurnalism şi am avut câteva experienţe în presă. Pe lângă bucuria de a-mi vedea numele a doua zi în ziar, de a sta de vorbă cu oamenii, de a prezenta o emisiune de sport, aşa cum am visat mereu, au existat şi nemulţumiri şi dezamăgiri.
Nu-mi place să mă dau bătută uşor, dar am simţit că nu e locul meu acolo, aşa că am decis să renunţ şi să aleg altceva... mai bun pentru mine. Dar am păstrat ceva – plăcerea de a scrie. Datorita ei şi datorită dorinţei de a-mi exprima opiniile, de a interacţiona cu oamenii, chiar şi online, am creat acest blog, ,,Călătorie prin viaţă’’. Până la urmă, viaţa e o călătorie pe un drum şi spre o destinaţie necunoscută, iar noi, oamenii, nişte trecători.

Un comentariu:

  1. Foarte frumoasa decizia ta de a scrie. Nu conteaza daca scrii intr-un ziar care va ajunge in mainile a mii de oameni sau pe un blog, important e ca faci ceea ce iti place, caci ai lucruri frumoase de spus care ajung, fara indoiala, in sufletele celor receptivi.

    RăspundețiȘtergere