Pentru suflet...

Viaţa e frumoasa, oricum ar fi, ea, uşoară sau grea. E mult prea scurtă să ne lăsăm doborâţi de greutăţi şi neajunsuri. Dar cu toate acestea sunt întâmplări care ne trântesc la pământ şi ne trezesc la realitate. Atunci renunţăm la dorinţe, la vise şi pasiuni, cărora le iau locul neîncrederea, dezamăgirea, întrebările. Ce facem în asemenea situaţii ? Păi avem două alternative. Fie apelăm la prieteni, în cazul în care îi avem, pentru că acestea sunt momentele în care vedem cu adevărat cine ne este PRIETEN, fie ne căutăm refugiul în locuri care ne liniştesc.
De curând am petrecut un sfârşit de săptămână la Mănăstirea Slănic, într-un loc retras, departe de toată agitaţia şi zgomotul oraşului. N-am găsit nicăieri atâta odihnă sufletească şi linişte ca acolo. Cele câteva ore în care am stat în cămăruţa cu paturi înalte de lemn mi-au amintit de zilele frumoase şi lipsite de griji ale copilăriei când mergeam în vacanţă la ţară, la bunici.
Soarele a apus curând, învăluit în linişte. Am ieşit în curte şi m-am aşezat pe o bancă. Liniştea era străbătută doar de cântecul greierilor sau de adierea timidă a vântului. Rând pe rând, monahii au ieşit din chilii şi s-au îndreptat spre biserică. Sunetul clopotelor anunţa miezul nopţii şi totodată începerea slujbei. Acesta a fost punctul culminant : slujba de noapte, ţinută în biserica luminată doar de lumânări. Glasurile frumoase ale Părinţilor şi rugăciunile murmurate mi-au ajuns până în cel mai adânc colţişor de suflet. Am simţit emoţie şi mai presus de toate am simţit că Dumnezeu mă ascultă şi îmi îndrumă paşii spre mai bine. După cele două zile petrecute la Slănic am găsit răspunsurile pe care le căutam şi mi-am recăpătat dorinţa şi puterea de a merge mai departe. M-am întors mai optimistă, mai plină de viaţă şi cu cele mai bune gânduri. Pentru mine e un loc de suflet şi pentru suflet, pe care vi-l recomand cu plăcere.