Iubesc toamna. Am iubit-o dintodeauna…chiar dacă plouă, chiar dacă sunt şi zile mohorâte, ce aduc momente de melancolie. Printre ele mai iese şi soarele.
Toamna are ceva special. Poate pentru că m-am născut într-o zi de octombrie, adică de toamnă. Sau pentru că îmi aminteşte de clipe fr
umoase trăite până acum. Nu pot uita primele zile de şcoală şi mai târziu de facultate, cu toate emoţiile reîntâlnirii cu colegii şi profesorii. Apoi, primul meu loc de muncă şi toate provocările lui şi bucuriile pe care le-am avut acolo … Toamna aduce cu ea ceva neaşteptat, aşa cum mie mi-a adus marea iubire. Îmi dau seama că în ultimii ani, acest anotimp a reprezentat pentru mine un nou început. De aceea acum pot spune că nici o toamnă nu trece fără să lase ceva în urmă. Eu păstrez în suflet amintiri care îmi aduc zâmbete şi despre care aş vorbi ore în şir.
Acum e toamnă iar… e o altă toamnă frumoasă, cu toate culorile şi nuanţele de arămiu, galben, portocaliu…
Afară plouă. Mi-am lipit faţa de geam şi privesc…Ascult Tudor Ghoerghe, melodia de mai jos. ,,Plângi toamnă dragă, că şi eu plâng. Sunt lacrimi care dor, sunt clipe ce nu se sting nicicând. Sunt clipe de toamnă ce nu se mai întorc… ‘’ Şi da, niciodată (nu e ca) toamna.
