Emotii...de suporter

Sunt mai bine de 12 ai de cand merg pe stadion. De necrezut pentru unii, dar fotbalul a fost dintotdeauna marea mea pasiune.

Din fericire ea nu s-a sfarsit odata cu retrogradarea echipei mele preferate - FC Arges si cu lipsa de interes a oamenilor din Pitesti pentru ce se intampla acum la club.

 

Uitasem cum e sa ai emotii la un meci, sa simti ca iti sare inima din piept la orice atac al adversarilor, sa te bucuri la golul favoritilor, sa suferi la fiecare ratare. Am redescoperit toate aceste trairi marti seara, pe National Arena, la meciul Romania - Olanda. 

Ca un suporter optimist am plecat spre stadion cu gandul la victorie, desi adversar era Olanda,  cu Van Persie, Van der Vaart si alti jucatorii cunoscuti. Ajung in tribuna, imi ocup locul si imi zic in gand ,,Hai Romania!".  Cu fiecare minut numarul fanilor crestea... pana la 53.000. Ma bucur ca am fost printre ei si mandra sa vad in peluza nord si un grup de suporteri pitesteni, care m-a facut sa ma simt ca acasa, la meciurile cand sustieam FC Arges. Pentru ca spiritul fotbalului argesean nu poate muri - dovada chipul lui Dobrin de pe steagul tricolor. 

 O mare de steaguri tricolore, un cor de oameni care canta ,,Desteapta-te romane!" Greu de descris sentimentul. Prea profund sa poti spune ceva.

Apoi incepe meciul si pulsul creste. 1 - 0... 2 - 0 pentru adversari. Fiecare atac al olandezilor era insotit de fluieraturi asurzitoare si strigatul de lupta al romanilor: ,,Pe ei pe mama lor". Gol Marica si speram  din nou. Observ ca am ramas la fel de optimista. Imi spun ca mai e pana in minutul 90. Inca avem sanse. 

Insa scorul final 4-1 m-a dezamagit. Dupa victoria de la Istanbul, care ne-a dat aripi, am revenit pe pamant. E nevoie de multa ambitie si de jucatori care sa-si doreasca sa-si depaseasca conditia. Vrem in Brazilia!

Eu voi reveni cu siguranta cu drag si multa incredere si la urmatoarele meciuri. Poate voi avea mai multe motive de bucurie, nu doar emotii...de suporter intr- o seara de toamna.

Iar pentru cei care ma intreaba de ce merg pe stadion, raspunsul e simplu: ,,Pentru ca simt ca traiesc".