De-a lungul anilor in care am mers la stadion am adunat in colectia mea, alaturi de multe amintiri frumoase , tricouri, poze si diverse alte materiale care imi sunt dragi.
Insa de departe cel mai pretios este autograful marelui Dobrin. L-am iubit, l-am respectat , iar atunci cand am vazut primele imagini din meciurile lui memorabile si am ascultat povestile celor care au avut sansa sa-l aplaude din tribuna mi-am dat seama ca fotbalul pe care eu il traiam era lipsit de geniu.
El e cel care a adus cele mai mari satisfactii la FC Arges , echipa careia i-a dedicat toata magia, toata viata lui. Secretul? Dobrin juca fotbal din placere, indiferent de adversar.
Am avut privilegiul sa stau de vorba cu el si sa-i cer un autograf pe care l-am primit cu drag, insotit de un zambet. Era zambetul unui om mandru ca un copil, care sigur nu l-a vazut jucand, il roaga sa semneze pe o pagina de caiet unde erau doua poze, care surprindeau doua ipostaze diferite din viata lui: una in echipamentul echipei pitestene chiar din ziua cand a cucerit primul titlu si o alta in calitate de director tehnic, in costum, unde parea ca nu se simte chiar in largul sau. Citeam in ochii lui dorul de minge, de dribling, de gol si de aplauzele galeriei. Anii trecusera si peste el si parca realiza acest lucru privind cele doua imagini.
Maine se implinesc 5 ani de cand Printul din Trivale nu mai este printre noi, insa oamenii continua sa-l iubeasca la fel de mult.
Pentru ca Dobrin e un nume, un fotbalist, dar mai presus de toate un om care nu poate fi uitat.
Eu tot mai sper sa revii pe aici! :)
RăspundețiȘtergere