Un autograf si un zambet

De-a lungul anilor in care am mers la stadion am adunat in colectia mea, alaturi de multe amintiri frumoase , tricouri, poze si diverse alte materiale care imi sunt dragi.

Insa de departe cel mai pretios este autograful marelui Dobrin. L-am iubit, l-am respectat , iar atunci cand am vazut primele imagini din meciurile lui memorabile si am ascultat povestile celor care au avut sansa sa-l aplaude din tribuna mi-am dat seama ca fotbalul pe care eu il traiam era lipsit de geniu. 

El e cel care a adus cele mai mari satisfactii la FC Arges , echipa careia i-a dedicat toata magia, toata viata lui.  Secretul? Dobrin juca fotbal din placere, indiferent de adversar.

Am avut privilegiul sa stau de vorba cu el si sa-i cer un autograf pe care l-am primit cu drag, insotit de un zambet. Era zambetul unui om mandru ca un copil, care sigur nu l-a vazut jucand, il roaga sa semneze pe o pagina de caiet unde erau doua poze, care surprindeau doua ipostaze diferite din viata lui: una in echipamentul echipei pitestene chiar din ziua cand a cucerit primul titlu  si o alta in calitate de director tehnic, in costum, unde parea ca nu se simte chiar in largul sau. Citeam in ochii lui dorul de minge, de dribling, de gol si de aplauzele galeriei. Anii trecusera si peste el si parca realiza acest lucru privind cele doua imagini.

Maine se implinesc 5 ani de cand Printul din Trivale nu mai este printre noi, insa oamenii continua sa-l iubeasca la fel de mult. 

Pentru ca Dobrin e un nume, un fotbalist, dar mai presus de toate un om care nu poate fi uitat.

Rămas bun, Dragoş

Sunt moment în care cuvintele sunt de prisos şi oricum mult prea greu de găsit, iar despărţirea e şi mai grea atunci cand ştii că ea e definitivă.

Rămas bun, Dragoş... vei face mereu parte din echipa noastră. De la tine am învăţat să-mi urmez pasiunile, să lupt pentru ceea ce-mi place şi îmi doresc cu adevărat. Pentru asta îţi spun ,,Mulţumesc", chiar dacă prea taziu :(

Emotii...de suporter

Sunt mai bine de 12 ai de cand merg pe stadion. De necrezut pentru unii, dar fotbalul a fost dintotdeauna marea mea pasiune.

Din fericire ea nu s-a sfarsit odata cu retrogradarea echipei mele preferate - FC Arges si cu lipsa de interes a oamenilor din Pitesti pentru ce se intampla acum la club.

 

Uitasem cum e sa ai emotii la un meci, sa simti ca iti sare inima din piept la orice atac al adversarilor, sa te bucuri la golul favoritilor, sa suferi la fiecare ratare. Am redescoperit toate aceste trairi marti seara, pe National Arena, la meciul Romania - Olanda. 

Ca un suporter optimist am plecat spre stadion cu gandul la victorie, desi adversar era Olanda,  cu Van Persie, Van der Vaart si alti jucatorii cunoscuti. Ajung in tribuna, imi ocup locul si imi zic in gand ,,Hai Romania!".  Cu fiecare minut numarul fanilor crestea... pana la 53.000. Ma bucur ca am fost printre ei si mandra sa vad in peluza nord si un grup de suporteri pitesteni, care m-a facut sa ma simt ca acasa, la meciurile cand sustieam FC Arges. Pentru ca spiritul fotbalului argesean nu poate muri - dovada chipul lui Dobrin de pe steagul tricolor. 

 O mare de steaguri tricolore, un cor de oameni care canta ,,Desteapta-te romane!" Greu de descris sentimentul. Prea profund sa poti spune ceva.

Apoi incepe meciul si pulsul creste. 1 - 0... 2 - 0 pentru adversari. Fiecare atac al olandezilor era insotit de fluieraturi asurzitoare si strigatul de lupta al romanilor: ,,Pe ei pe mama lor". Gol Marica si speram  din nou. Observ ca am ramas la fel de optimista. Imi spun ca mai e pana in minutul 90. Inca avem sanse. 

Insa scorul final 4-1 m-a dezamagit. Dupa victoria de la Istanbul, care ne-a dat aripi, am revenit pe pamant. E nevoie de multa ambitie si de jucatori care sa-si doreasca sa-si depaseasca conditia. Vrem in Brazilia!

Eu voi reveni cu siguranta cu drag si multa incredere si la urmatoarele meciuri. Poate voi avea mai multe motive de bucurie, nu doar emotii...de suporter intr- o seara de toamna.

Iar pentru cei care ma intreaba de ce merg pe stadion, raspunsul e simplu: ,,Pentru ca simt ca traiesc". 

Autocaracterizare...

Nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre mine si sa-mi fac autocaracterizari. Insa daca trebuie, trebuie :) Simtul meu critic imi da mari batai de cap. Cei care ma cunoscu stiu cum sunt de fapt. Tacuta atunci cînd se duc discutii aprinse, pentru a-mi face propriile concluzii,  ordonata indiferent de situatie,  punctuala indiferent de caz. 

M-au fascinat întotdeauna provocarile. Sunt intr-o continua schimbare, din pasiune si datorita setei de cunoastere. Am incercat prin tot ce am facut sa-mi urmez pasiunile: sportul, scrisul si calatoriile. ma pot considera norocoasa deoarece in activitatea mea la Activ Tours am ocazia sa le imbin si sa le completez cu entuziasmul care ma caracterizeaza. Muzica celor de la Coldplay ma inspira in tot ceea ce fac.Vad in fiecare zi o noua provocare si mă ghidez după motto-urile “NEVER GIVE UP" si ,,IF YOU NEVER TRY YOU'LL NEVER KNOW". Cu siguranta, cea mai mare satisfactie este sa-mi vad pe clientii multumiti si fericiti ca au avut ocazia sa se bucure din tribuna de victoria echipei pe care o sustin sau sa fredoneze alaturi de idolii lor melodiile preferate. 3 cuvinte care ma caracterizeaza: AMBITIA, RABDAREA SI OPTIMISMUL.

Un concert DIVIN marca IL DIVO

Il Divo – îi ascult de aproape 2 ani. Când a venit prima cerere de la unul din clienții mei pentru un concert Il Divo recunosc, nu auzisem nimic despre ei. Apoi am început să caut informații și să ascult muzica lor, să le înțeleg stilul. Anul acesta și-au anunțat turneul european și am fost bucuroasă să văd că au inclus și România pe listă. Am urmărit zeci de concerte pe youtube și mi-a placut atmosfera pe care o creează, dar nu mi-aș fi imaginat ce trăiri pot stârni.

Până aseară. Am rămas plăcut impresionată de prestația celor patru artiști – cantărețul francez de muzică pop Sébastien Izambard, baritonul spaniol David Marin, tenorul american David Miller și tenorul elvețian Urs Bühler.
 

Eleganți și carismatici. Așa s-au prezentat aseară pe scena din Piața Consituției, într-un decor superb, în fața clădirii Parlamentului, care nu a trecut neobservată de Sebastian, care părea cel mai documentat cu privire la țara noastră. A fost de altfel singurul care a încercat să interacționeze cu publicul în limba română.

Piesele pe tonuri înalte, versurile emoționante și vocile celor patru au reprezentat momente unice, care cu greu pot fi descrise în cuvinte – poate e mai simplu să vă spun că mi s-a făcut pielea de găină, lucru pe care nici un alt concert la care am fost până acum nu m-a facut să-l simt.I-am aplaudat în picioare minute în șir. 

Cel mai frumos moment al serii: Dov'è l'amore – contopirea celor patru voci a fost superbă, aproape copleșitoare. Sensibilitatea vocii lui Urs și forța lui Carlos au creat o piesă cu adevărat frumoasă, minunat cântată. De asemenea, un punct culminant, aplaudatde cei prezenți a fost Don't cry for me Argentina, interpretată în stilul Il Divo. Și, să ne amintim de Leonard Cohen, care concertase pe aceeași scenă cu o seară înainte, am auzit Hallelujah

O performanță foarte mișcătoare au avut și când au interpretat în limba spaniolă Unbreak my heart (Regresa a mi) a lui Toni Braxton.

Pentru mine cele mai emoționante piese au fost cele cântate în italiană – Melancolia, Adagio, Senza Parole sau Nella fantasia dar și Everytime I look at you – o melodie de dragoste care nu te poate lăsa indiferent.

Cu siguranță voi merge și la alte concerte IL Divo atunci când voi avea ocazia. Sebastian, Urs, David și Carlos, prin vocile și prin prezența lor m-au făcut să simt altfel muzica, mi-au dat forță. 

Concluzia: numele IL Divo li se potrivesțe perfect celor patru – în italiană: Intepret divin. Iar după cele două ore de magie mulți oameni au plecat fericiți acasă. Printre ei am fost și eu. 

 

Doar o poveste...

...care incepe scurt: Niciodata nu e prea tarziu sa inveti o limba straina. E concluzia unui om simplu, Mario, un taximetrist din Sofia. Un exemplu de ambitie, de perseverenta si de iubire. Trecut de varsta adolescentei, cand de obicei ne lasam purtati de valurile iubirii, omul ne-a povestit cu emotie in glas cum s-a decis el sa invete limba engleza - a intalnit o fata de care i-a placut, insa pentru a purta o conversatie trebuia sa stie engleza. Asa ca s-a pus pe treaba, si motivat de dorinta de a conversa cu ea si fata in fata, dupa o lunga perioada in care si-au trimis scrisori.

Aceasta poveste mi-a adus zambetul pe buze si mi-a umplut inima de bucurie si am invatat o lectie. Inca mai exista oameni care stiu ce inseamna iubirea si care cred ca ea este posibila chiar si atunci cand cei doi traiesc si tari diferite si vorbesc alta limba. Pentru mine, gestul lui e o dovada de dragoste adevarata.

Inima nu respecta reguli, pe care uneori incercam sa i le impunem, iar limba sau nationalitatea nu sunt o bariera.

Amintiri din Eger

A trecut o lună de la vizita mea în Ungaria și încă mi-e dor de străduțele din Eger, de terasele din centru, de tot ce înseamnă viața în acel orășel din nordul țării vecine.

Pentru început trebuie să spun că nu auzisem prea multe despre Eger. Înainte de plecare citisem că este un oraș istoric, recunoscut pentru băile termale, pentru Castel și pentru cramele de vin.

Odată ajunsă acolo, am aflat că este a treia zonă turistică din Ungaria, lucru care m-a mirat la început. Însă pe parcursul celor 7 zile petrecute în Eger m-am convins de ceea ce îi atrage pe oameni să-și treacă pe listă și acest oraș. Așa că mi-am propus să descopăr cât mai mult din micuțul oraș medieval și cred că am reușit. În continuare voi încerca să vă prezint și vouă lucrurile care mi-au plăcut.

Din Budapesta până în Eger faci aproximativ 2 ore, atât cu trenul cât și cu mașina. Am ajuns seara târziu, dar după cazare nu ne-am abținut și am făcut un tur al orașului. Imi amintesc doar siluetele înalte ale clădirilor, pe care aveam să le analizez apoi în restul zilelelor. E un oraș cochet, iar centrul e o adevărată bijuterie.

Hotelul era aproape de centru așa că era simplu să ajungem în doar câteva minute. Și tot în aceeași zonă este și Minaretul. Îmi propun să urc cele 97 de scări și să admir priveliștea. Hmm... o provocare pe care o accept deși nu prea îmi imaginam ce mă așteaptă. Spațiul era foarte mic, scările în spirală erau lustruite și trebuia să fii foarte atent... întuneric. Mă întrebam, oare ce se întâmplă dacă în același timp coboară cineva...pentru că nu este loc pentru două persoane. Odată ajunsă la capăt mi-am dat seama că a meritat. De sus, Eger pare un labrint, cu multe străduțe și la orice pas clădiri vechi ce dau farmec acestei zone. Ma mișc ușor pe platforma lată de doar 40 de centrimetri, încadrată de un grilaj. Alta dată m-ar fi cuprins teama, însă privesc din nou panorama și uit la ce înălțime sunt. Nici măcar la coborâre nu mă mai gândesc.

Cea mai frumoasă piață din Eger este István Dobó Té, unde se află statuia căpitanului-erou. Foarte aproape este Biserica Minorită, ce te impresionează prin minunatele fresce, în fața cărora stau cateva minute si le admir. Apoi, dacă treci podul peste Râul Eger și traversezi străduțele pietonale, pline cu terase și case în același stil vechi ajungi chiar la poalele Castelului. Construit în secolul al XIII-lea acesta este recunoscut pentru faptul că a ținut piept invaziei turcilor din anul 1552. E fascinant să mergi pe coridoarele înguste și întunecoase, să tresari la orice zgomot și să te sperii de-a dreptul în fața tunului. Pe zidul central sunt gravate numele eroilor acestei cetăți, apoi ajunși din nou în subteran, descoperim rămăşiţele primei catedrale romanice, Sfântul János. Tunelurile lungi au din loc în loc ferestre mici, ce lasă lumina soarelui să pătrundă, iar în capăt se află una dintre camerele Cazematei, ce conține artileria grea și muniția - ghiulele, pe care le puteți încerca.

Curtea interioară este apărată de ziduri înalte. Spațiul este amenajat și poți petrece aici câteva minute pe o bancă, admirându-i pe cei care mânuiesc sabia.

De acolo de sus, poți admira din nou tot orașul. Iese în evidență catedrala, una dintre cele mai mari din Ungaria, cu trei cupole și ănconjurată de sculpturi care îi reprezintă pe Sfinții Ștefan, Petru și Pavel.

După cum spuneam la început, Eger și împrejurimile sale sunt recunscute pentru cultura vinului. Egri Bikaver este cel cunoscut vin roșu unguresc și, potrivit legendei, numele provine de la invazia lui Suleiman Magnificul, când un grup de soldați a servit la Castel mâncăruri delicioase și mult vin. Printre turci se zvonea că în vinul a fost amestecat cu sânge de taur pentru a spori rezistența orașului. Din motive necunoscute, inamicii au renunțat în cele din urmă la luptă.

La fel de cunoscut și delicios este gulașul unguresc și merge servit cu o palincă tare. Aceste mâncăruri tradiționale le poți servi la terasele și restaurantele din centru sau poți merge în Valea Femeilor Frumoase, zonă recunoscută pentru cramele sale.
Și dacă tot suntem la capitolul mâncare, în Eger am încercat Supa de căpșuni. Sună ciudat și deși aș fi servit-o mai degrabă ca pe un desert, este chiar bună și merită să gustați. Eu cu siguranță voi experimenta această rețetă.

În concluzie, eu vă recomand să vizitați Eger. Are multe atracții și vă puteți petrece aici câteva zile de vacanță chiar plăcute.

Budapesta într-o zi de octombrie

Nimic nu se compară cu o evadare... chiar și pentru câteva zile, în care uiți de tot și te bucuri de ceea ce te inconjoară, de oamenii în compania cărora te afli.

Un loc pe care l-am văzut de curând și care m-a impresionat este Budapesta. Deși timpul a fost scurt, m-am lăsat cuprinsă de emoția descoperirii fiecărui detaliu al acestui oraș.


Străduțe mici și cochete, clădiri vechi cu o arhitectură impresionantă, poduri ce unesc cele două părți ale orașului - Buda și Pesta, despărțite de Dunăre.

Prima oprire în Budapesta a fost Piața Eroilor, alături de care se află Galeria de Artă și Muzeul de Arte frumoase. În Piață este și Monumentul Mileniului, care îl înfățișează pe Arhanghelul Gavril ce ține în mâini crucea apostolică dublă. Pe două coloane în formă de semicerc sunt puși la un loc eroii maghiari - de la triburile de huni până în zilele noastre. Foarte aproape este Castelul Vajdahunyad, în curtea căruia se află statuia lui Anonimus. Este o zonă foarte animată și în același timp foarte liniștită. Cei mai mulți vin aici să-și petreacă timpul liber, odihnindu-se pe iarbă sau inălțând zmee.

Tot în Pesta se află un obiectiv pe care nu trebuie să-l ratați: Basilica Sfântul Ștefan. Nu ai cum să rămâi indiferent în fața ei. Iar interiorul bisericii este impresionant, peste tot sunt opere de artă – sculpturi, statui, picturi, vitralii sau diverse alte ornamente. Adesea aici au loc concerte la orgă. O poți vedea chiar la intrare. Cea mai de preț comoară a ungurilor este tot aici: mâna Sfântului Ștefan.

Pe malul Dunării tronează clădirea Parlamentului, mai mică decât Casa Poporului de la noi, însă e o frumusețe care te încântă.

Părăsim Pesta și ne îndreptăm către Buda, unde ne așteaptă alte minunății. Am traversat Dunărea pe cel mai mare dintre poduri - Szechenyi Chain Bridge, care iți oferă o priveliște spectaculoasă. Podul se află chiar la poalele dealului pe care se înalță maiestuos Castelul Regal. Deja sunt acaparată de această imagine.

Iar dacă vrei să te bucuri de o panoramă cu adevărat superbă trebuie să urci pe Muntele Cetății. Langă castel este Fântâna lui Matei, care-l înfățișează pe Matei participînd la o vânătoare. Este considerată una dintre cele mai frumoase fântâni din Budapesta. Este un loc ideal pentru plimbări și admirarea panoramei. De aici Budapesta ți se dezvăluie în toată splendoarea. Privirea îmi e furată de peisaj, timpul pare că se oprește... aud doar bătăile inimii și adierea ușoară a vântului ...


Câtă emoție îți poate stârni un oraș.

Nu am reușit să văd atât cât mi-aș fi dorit din Budapesta, dar măcar o parte din obiectivele principale tot le-am bifat.


E octombrie și totuși e cald. Am petrecut o zi superbă în Budapesta.

Știu însă că voi reveni cîndva... poate într-o altă zi de toamnă.

SFÂRŞIT... TRECUT

Am din nou chef să scriu...

Azi m-am plimbat prin parc, am intrat în ritmul frunzelor arămii, purtate de vântul rece de toamnă. Da... e din nou toamnă.
Mi-am amintit de clipele în care nu mai eram eu, de toate încercările de a o lua de la capăt.

Abia acum am reuşit cu adevărat. Am lasat totul în urmă şi merg cu încredere mai departe.

Am avut zile frumoase, acele zile când de dimineaţă până seara târziu eşti fericit. Simplu şi atât de normal.

Simt că totul se aşează şi toate necazurile se fac nevăzute. Da, am reînvăţat să zambesc, să mă bucur de lucruri banale. Ca un copil...

Au fost zile pline de linişte...şi conversaţii care m-au umplut de veselie, de frumos, de energie.

Toti cei din jurul meu m-au ajutat, poate fără să vrea, fără să-şi dea seama. Oameni atât de asemănători mie. Si mă intreb cum este posibil ca gândurile, întâmplările pot să semene... Cum? Sau mai bine spus... de ce?

Ne trecem prin viaţă unii altora şi ne schimbăm unii pe alţii. Cred că asta e tot ce contează pană la urmă. Mai ales când schimbarea e una in bine.

Contează atât de mult un pas. Orice pas pe care îl faci, o miscare, oricât de mică.

Linkin Park - In The End

Asculta mai multe audio rock

Hai hui prin Istanbul

O hartă, energie pentru a merge pe jos pe străduțele întortocheate și dorința de a descoperi locuri noi.

Acestea sunt cele 3 lucruri de care ai nevoie pentru a cunoaște Istanbul, un oraș care te fascinează de fiecare dată când îl vezi.

M-am întors de curând din Turcia, unde am avut posibilitatea să explorez Istanbulul. Deși a fost a doua oară cînd vizitam acest oraș, am trăit această experiență diferit. Am avut ocazia să gust din nou din bunătățile tradiționale – kebab și turkish delight sau numeroase tipuri de patiserie delicioase. Am văzut oameni care te întâmpină cu toată căldura și te invită să servești masa la ei în restaurant. Am fost copleșită de traficul nebun și de râurile galbele de taxiuri.

Moscheile, au fost din nou punctul de atracție. Aici Monscheea Albastră, cu măreția ei, în apropiere renumita Hagia Sofia. De peste tot răsuna chemarea la rugăciune. Cred că acesta este lucrul care mi-a lipsit cel mai mult la întoarcerea acasă. E impresionant să vezi cum oamenii își întrerup orice activitate, își așează covorașul pe stradă sau intră în moschee și preț de câteva minute se lasă purtați spre o altă lume.

La loc de cinste stă peste tot fotografia lui Ataturk, personaj idolatrizat de turci. Steaguri în vânt... sunt peste tot.

Iar ceaiul de la ora cinci, în Turcia îl servești la orice oră.

Am lăsat în urmă partea veche a Istanbului și m-am îndreptat spre Taksim, zona comercială, unde forfota e și mai mare. Însă nu a fost același sentiment.

Pentru mine Istanbul înseamnă zidurile Constantinopolului, ruine romane, moschei vechi sau mai noi, străzi mici, care te duc la mare... acea mare albastră străbătută de vapoare, acea mare în care pescarii își întind undițele și apoi îți gătesc peștele prins, turci insistenți să le calci pragul restaurantului, baclava și bere Efes.

YOU ARE MY FRIENDS

,,Friends are family you choose for yourself"

I am writing this post in english because I wish MY FRIENDS will read it someday and remember me. First, I want to say Thank you for all the good moments lived together in Bolu.

I came back from Turkey just a couple of days ago. Although this was already my 2nd time, it was quite different. And I’ll tell you why.

I have admired such exotic things for me, as Kebab, Turkish delight, kumpir, simit, numerous kinds of delicious pastry, nazar boncugus, crazy traffic with yellow rivers of taxis and other wonderful things.

I was fortunate to meet many beautiful people. In their company I always smiled and feel energized.

I have a lot of memories from Turkey.

There I found myself.

I was surrounded by such a bliss, and light.

And smiles, and truth and hope and empathy.

I have had lived for just a few days in Bolu.

The place where I have had so many dreams.

Of joy and gratitude and happiness.

Now I remember the greatest moments

To strengthen my thoughts of all these friends

That I have met and see and feel, again

I returned another Flory. More confident, more optimistic, with some dear friends richer

Tribute to my new friends from: Turkey, Italy, Hungary and Bulgaria.

Thank you for this great experience.

Çok teşekkür ederim!

Grazie mille!

Köszönöm!

благодаря

Jason Mraz - Song for a friend

Asculta mai multe audio diverse

E primăvară iar...

E 1 Martie. Oficial azi începe primăvara.

Deși nu e o zi călduroasă, cu soare e totuși o zi frumoasa. În dimineața asta în drum spre birou mă gândeam ce bine ar fi ca lumea să fie mereu ca azi, să zâmbească mai des, să fie mai veselă.
Eu am lăsat primăvara să-mi intre în suflet, să-mi aducă bucurie. Am împletit un șnur în care am pus și bune și rele, toate fac parte din viața mea. În față am un ghiocel, acea floare sensibilă, firavă. Mă uit la el și mă minunez cum poate ,,lupta" cu stratul de zăpadă. El nu se teme de frigul din zori sau de vânt. În fiecare primăvară învăț de la ghiocel să înfrunt furtunile ce vor veni, să țin capul sus.

E primăvară iar și-n sufletul meu!

O primăvară frumoasă și vouă, celor care citiți acest blog. Și nu uitați ca azi să dăruiți, chiar și un zâmbet...sau o floare!

Revenire

Deși a trecut mult timp de când nu am mai postat, asta nu înseamnă că am renunțat la acest blog. A fost o perioada în care am trecut prin mai multe schimbări, însă voi reveni cu subiecte noi....
Pe curand!!!

Ultima scrisoare...

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Ultima Scrisoare recitata de Florian Pitis

De ziua mea…

Veselă, nostalgică, emoţionată. E la fel în fiecare an… de ziua mea. M-am trezit mai devreme ca de obicei, hotărâtă să nu las nici o clipă a acestei zile fără să mă bucur de ea.

Da, azi e ziua mea. Împlinesc 17 ani :) Ba nu. Parcă era ceva mai mult. 20 ? Hm..ca la 20 de ani fără griji şi fără bani… :)) Aş mai vrea eu. Dar totuşi, azi împlinesc 24 de ani.

Aşa că azi vreau să zâmbesc, să mă distrez şi să strălucesc. E ziua in care mă simt de-a dreptul specială pentru că e ZIUA MEA, la început de octombrie.

Şi cum toate dorinţele se împlinesc o să mă arunc şi eu în lumea viselor şi o să-mi doresc să fiu sănătoasă, să iubesc şi să fiu iubită, să am inspiraţie să scriu în continuare pe blog şi să realizez tot ce mi-am propus.

În rest, aştept ca prietenii să mă surptindă plăcut, cu urările şi gândurile lor bune, dar mai ales, cu prezenţa lor !!! Avem un week-end întreg la dispoziţie să petrecem cum se cuvine, ca la 24 de ani :)