joi, 25 octombrie 2012

Un autograf si un zambet

De-a lungul anilor in care am mers la stadion am adunat in colectia mea, alaturi de multe amintiri frumoase , tricouri, poze si diverse alte materiale care imi sunt dragi.


Insa de departe cel mai pretios este autograful marelui Dobrin. L-am iubit, l-am respectat , iar atunci cand am vazut primele imagini din meciurile lui memorabile si am ascultat povestile celor care au avut sansa sa-l aplaude din tribuna mi-am dat seama ca fotbalul pe care eu il traiam era lipsit de geniu. 


El e cel care a adus cele mai mari satisfactii la FC Arges , echipa careia i-a dedicat toata magia, toata viata lui.  Secretul? Dobrin juca fotbal din placere, indiferent de adversar.


Am avut privilegiul sa stau de vorba cu el si sa-i cer un autograf pe care l-am primit cu drag, insotit de un zambet. Era zambetul unui om mandru ca un copil, care sigur nu l-a vazut jucand, il roaga sa semneze pe o pagina de caiet unde erau doua poze, care surprindeau doua ipostaze diferite din viata lui: una in echipamentul echipei pitestene chiar din ziua cand a cucerit primul titlu  si o alta in calitate de director tehnic, in costum, unde parea ca nu se simte chiar in largul sau. Citeam in ochii lui dorul de minge, de dribling, de gol si de aplauzele galeriei. Anii trecusera si peste el si parca realiza acest lucru privind cele doua imagini.

Maine se implinesc 5 ani de cand Printul din Trivale nu mai este printre noi, insa oamenii continua sa-l iubeasca la fel de mult. 

Pentru ca Dobrin e un nume, un fotbalist, dar mai presus de toate un om care nu poate fi uitat.


luni, 22 octombrie 2012

Rămas bun, Dragoş

Sunt moment în care cuvintele sunt de prisos şi oricum mult prea greu de găsit, iar despărţirea e şi mai grea atunci cand ştii că ea e definitivă.

Rămas bun, Dragoş... vei face mereu parte din echipa noastră. De la tine am învăţat să-mi urmez pasiunile, să lupt pentru ceea ce-mi place şi îmi doresc cu adevărat. Pentru asta îţi spun ,,Mulţumesc", chiar dacă prea taziu :(


joi, 18 octombrie 2012

Emotii...de suporter

Sunt mai bine de 12 ai de cand merg pe stadion. De necrezut pentru unii, dar fotbalul a fost dintotdeauna marea mea pasiune.

Din fericire ea nu s-a sfarsit odata cu retrogradarea echipei mele preferate - FC Arges si cu lipsa de interes a oamenilor din Pitesti pentru ce se intampla acum la club.
 
Uitasem cum e sa ai emotii la un meci, sa simti ca iti sare inima din piept la orice atac al adversarilor, sa te bucuri la golul favoritilor, sa suferi la fiecare ratare. Am redescoperit toate aceste trairi marti seara, pe National Arena, la meciul Romania - Olanda. 

Ca un suporter optimist am plecat spre stadion cu gandul la victorie, desi adversar era Olanda,  cu Van Persie, Van der Vaart si alti jucatorii cunoscuti. Ajung in tribuna, imi ocup locul si imi zic in gand ,,Hai Romania!".  Cu fiecare minut numarul fanilor crestea... pana la 53.000. Ma bucur ca am fost printre ei si mandra sa vad in peluza nord si un grup de suporteri pitesteni, care m-a facut sa ma simt ca acasa, la meciurile cand sustieam FC Arges. Pentru ca spiritul fotbalului argesean nu poate muri - dovada chipul lui Dobrin de pe steagul tricolor. 

 O mare de steaguri tricolore, un cor de oameni care canta ,,Desteapta-te romane!" Greu de descris sentimentul. Prea profund sa poti spune ceva.

Apoi incepe meciul si pulsul creste. 1 - 0... 2 - 0 pentru adversari. Fiecare atac al olandezilor era insotit de fluieraturi asurzitoare si strigatul de lupta al romanilor: ,,Pe ei pe mama lor". Gol Marica si speram  din nou. Observ ca am ramas la fel de optimista. Imi spun ca mai e pana in minutul 90. Inca avem sanse. 

Insa scorul final 4-1 m-a dezamagit. Dupa victoria de la Istanbul, care ne-a dat aripi, am revenit pe pamant. E nevoie de multa ambitie si de jucatori care sa-si doreasca sa-si depaseasca conditia. Vrem in Brazilia!

Eu voi reveni cu siguranta cu drag si multa incredere si la urmatoarele meciuri. Poate voi avea mai multe motive de bucurie, nu doar emotii...de suporter intr- o seara de toamna.

Iar pentru cei care ma intreaba de ce merg pe stadion, raspunsul e simplu: ,,Pentru ca simt ca traiesc". 

luni, 15 octombrie 2012

Autocaracterizare...

Nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre mine si sa-mi fac autocaracterizari. Insa daca trebuie, trebuie :) Simtul meu critic imi da mari batai de cap. Cei care ma cunoscu stiu cum sunt de fapt. Tacuta atunci cînd se duc discutii aprinse, pentru a-mi face propriile concluzii,  ordonata indiferent de situatie,  punctuala indiferent de caz. 

M-au fascinat întotdeauna provocarile. Sunt intr-o continua schimbare, din pasiune si datorita setei de cunoastere. Am incercat prin tot ce am facut sa-mi urmez pasiunile: sportul, scrisul si calatoriile.
ma pot considera norocoasa deoarece in activitatea mea la Activ Tours am ocazia sa le imbin si sa le completez cu entuziasmul care ma caracterizeaza.

Muzica celor de la Coldplay ma inspira in tot ceea ce fac.Vad in fiecare zi o noua provocare si mă ghidez după motto-urile “NEVER GIVE UP" si ,,IF YOU NEVER TRY YOU'LL NEVER KNOW".

Cu siguranta, cea mai mare satisfactie este sa-mi vad pe clientii multumiti si fericiti ca au avut ocazia sa se bucure din tribuna de victoria echipei pe care o sustin sau sa fredoneze alaturi de idolii lor melodiile preferate.

3 cuvinte care ma caracterizeaza: AMBITIA, RABDAREA SI OPTIMISMUL.